Bol Panda din bambus cu bază anti-alunecare și linguriță – Roz
69,90 lei
Bol din bambus natural pentru bebeluși și copii. Dotat cu ventuză anti-derapantă. La pachet cu linguriță din bambus cu vârf moale din silicon alimentar. Ora mesei mai curată și mai distractivă. Recomandat de la 6 luni la 3 ani. Capacitate 300 ml, diametru 16 cm.
- Descriere
- Utilizare & îngrijire
- Întrebări frecvente
- Recenzii (5)
Descriere
Bol din bambus natural pentru bebeluși și copii. Dotat cu ventuză anti-derapantă. La pachet cu linguriță din bambus cu vârf moale din silicon alimentar.
- Vârstă recomandată. Începând cu 6 luni.
- Dimensiuni. Bol – 300 ml capacitate, 15 cm diametru. Linguriță – 14 cm lungime, 3 cm lățime cupă.
- Material. Bol, mâner linguriță – 100% lemn de bambus obținut prin presarea la cald a bambusului natural. Ventuză, cupă linguriță – 100% silicon alimentar. Produs certificat UE.
- Instrucțiuni detaliate de utilizare și îngrijire găsiți în secțiunea „Utilizare & îngrijire”.
Iată motivele pentru care bolurile Dodoli sunt perfecte pentru tine și bebelușul tău:
- Folosim bambus natural. Contrar plasticului, bambusul nu elimină particule toxice. Bolul nu conține substanțe toxice de orice fel (plastic, BPA, PVC, melamină, plumb, etc).
- Se fixează bine și nu alunecă. Ventuza din silicon se atașează puternic de măsuța copilului și previne răsturnarea sau alunecarea bolului.
- Baza din silicon este detașabilă. Prin separarea ventuzei de bol puteți curăța corect vasul după folosire, iar atunci când copilul va fi pregătit pentru veselă normală veți putea renunta complet la ventuză și veți folosi în continuare doar bolul.
- Lingurița este ideală pentru bebeluși. Foarte ușoară, perfectă pentru mânuțe mici. Cupa linguriței este moale, concepută special pentru protejarea gingiilor și dințisorilor bebelușilor.
- Protecție termică naturală. Bambusul nu se supraîncălzește, deci bebelușul va putea atinge bolul cu mâncare fierbinte fără să se rănească.
- Foarte ușor și foarte rezistent. Bambusul este un material foarte ușor, deci copilașul va putea mânui cu ușurință castronul și lingurița. Și, pentru că bambusul este un material foarte rezistent, vor suporta și ocazionala căzătură.
- Stimulează îndemânarea. Este important ca cei mici să-și exerseze funcțiile motorii și coordonarea. Combinația castronel simpatic și linguriță ușoară este perfectă pentru acest exercițiu. Linguriță este ușor de manevrat, iar bolul le va stârni interesul.
- Multe forme hazlii care vor încânta pe părinți și pe copii. Acesta este bolul Panda, dar poate micuțul tău preferă alt animăluț. Găsiți în oferta noastră multe variante, toate practice și foarte plăcute la atins, privit și folosit.
- Ideal pentru diversificare și autodiversificare. Dacă vrei să știi mai multe despre diversificare îți recomandăm ACEST articol. Dacă vrei să citești despre autodiversificare găsești un articol complet AICI.
- Ușor de spălat și rezistent la pete. Spălați totul cu apă călduță și puțin detergent de vase și sunteți pregătiți pentru următoarea masă.
- Culori vesele din care poți alege. Siliconul atașat bolului și linguriței este disponibil în multiple culori.
Instrucțiuni de utilizare
Pentru utilizare corectă respectați următorii pași:
(1) Asigurați-vă că ventuza este curată si atașată corect de bol (dacă ventuza este parțial desprinsă nu se va forma vid între ventuză și suprafața de contact). Găsiți AICI un tutorial video despre cum se atașează corect ventuza de bol.
(2) Suprafața pe care doriți să fixați bolul trebuie să fie curată și fabricată din material neted, neporos. Suprafețele cu denivelări, crăpături, etc, nu permit formarea unui vid puternic, deci fixarea va fi slabă. Cele mai bune suprafețe sunt cele netede (plastic, PAL, sticlă).
(3) Așezați bolul în fața copilului și apăsați ferm, de sus în jos, până când simțiți că tot aerul a ieșit de sub ventuză.
(4) Ventuza de silicon este dotată cu un marcaj de care trebuie să trageți pentru a desprinde bolul de pe masă.
(5) Poziționați bolul în fața copilului astfel încât marcajul să fie pe partea opusă. În acest mod cel mic nu va avea acces la marcaj.
(6) Când doriți să desprindeți bolul de pe masă, apucați marcajul și trageți de el. Vasul se va desprinde imediat.
Instrucțiuni de îngrijire
- Spălați înainte de prima utilizare.
- Spălați vesela din bambus cu apă călduță și puțin detergent de vase. Folosiți un burete moale sau o cârpă moale. Evitați ustensilele abrazive de curățat.
- Nu lăsați la înmuiat în apă.
- Nu spălați în mașina de spălat vase.
- Nu folosiți vesela din bambus în cuptorul cu microunde.
- Nu folosiți vesela din bambus pentru a păstra alimente la frigider.
- Vesela din lemn de bambus nu se sterilizează. Este suficient să o spălați cu detergent de vase și apă călduță.
- Pentru a preveni apariția mucegaiului, înlăturați baza anti-alunecare înainte de fiecare spălare și permiteți vasului să se usuce complet înainte de reatașarea bazei.
- După spălare, ștergeți cu un prosop vasele și așezați-le în poziție verticală, la uscat.
- Pentru a înlătura eventualele pete dificile folosiți o soluție formată din oțet și bicarbonat de sodiu, frecați ușor, circular, până pata dispare.
- Dacă vasul stă în contact îndelungat și repetat cu apa sau umezeală, se va forma mucegai pe suprafața acestuia. Cum putem înlătura mucegaiul? Vezi metodele de mai jos.
Metoda oțetului
Utilizați oțet alb distilat și turnați-l într-o sticlă de pulverizare fără a completa cu apă. Pulverizați oțetul pe suprafața mucegăită și lăsați-l să acționeze o oră. Apoi, clătiți cu apă și lăsați suprafața vasului să se usuce. Mirosul de oțet va dispărea în câteva ore.
Metoda bicarbonat de sodiu
Bicarbonatul de sodiu este o pulbere minerală albă, ușoară, care poate fi utilizată pentru a înlătura mucegaiul. În plus, este sigură pentru membrii familiei și pentru animalele de companie. Pe lângă eliminarea mucegaiului, va absorbi umezeala pentru a ajuta la menținerea mucegaiului departe. Adăugați un sfert de lingură de bicarbonat de sodiu într-o sticlă cu pulverizator umplută cu apă și agitați până se dizolvă. Pulverizați zona mucegăită cu soluție de bicarbonat de sodiu și apă, apoi folosiți o perie de curățat pentru a îndepărta tot mucegaiul de pe suprafață. Apoi, clătiți suprafața cu apă pentru a îndepărta orice mucegai rezidual de pe suprafață. În cele din urmă, pulverizați din nou zona și lăsați suprafața să se usuce. (Acest lucru va elimina orice mucegai rămas și va împiedica revenirea acestuia).
Toate aceste soluții sunt alternative non-toxice excelente la produsele de curățat pe bază de substanțe chimice. Nu numai că sunt sigure de utilizat și sigure pentru mediu, dar toate aceste produse sunt ieftine și ușor de găsit în majoritatea magazinelor.
- Fiecare vas din bambus Dodoli este protejat de un strat fin de ulei de in. Acest strat de ulei are rol anti-pătare si oprește infiltrarea umezelii in bambus. Pentru a preveni deteriorarea vasului, acest strat de ulei trebuie întreținut. Deci, este recomandat să tratați periodic vasul cu un strat subțire de ulei (orice ulei alimentar este bun). Ideal este să evitați uleiurile pe bază de nuci deoarece acestea pot râncezi. Noi folosim ulei de cocos. Utilizați un șervețel sau o cârpă moale pentru a aplica un strat fin de ulei pe vasul uscat; lăsați-l să se înmoaie timp de o oră, sau chiar peste noapte, apoi ștergeți excesul. Găsiți AICI un tutorial video detaliat.
Cum sunt fabricate bolurile și farfuriile Dodoli din bambus?
Întreaga procedură de fabricare a veselei Dodoli din bambus o găsiți în articolul nostru de blog „Totul despre vesela din bambus pentru copii„.
Pot să folosesc vasele din bambus în cuptorul cu microunde?
Vasele din bambus nu sunt potrivite pentru nici un fel de cuptor, fie el clasic sau cu microunde.
Pot să pun vasele din bambus în mașina pentru spălat vase sau în sterilizator?
Bambusul este un material viu. Trebuie tratat ca atare. Nu spălați vasele din bambus în mașina pentru spălat vase, nu introduceți vasele în sterilizator și nu înmuiati în apă pentru perioade lungi de timp. Căldura ridicată a mașinii de spălat vase sau a sterilizatorului și expunerea îndelungată la umezeală vor duce la umflarea și spargerea bambusului.
Care este cel mai eficient mod de a curăța vesela din bambus?
Pentru curățare, mai întâi îndepărtați resturile de mâncare din vas, apoi spălați în apă călduță cu detergent de vase și cu un burete sau o perie moale. Evitați ustensilele abrazive de curățat. Nu sunt necesare oricum. Clătiți și ștergeți excesul de apă cu o cârpă, apoi permiteți vasului să se usuce la aer.
Care este cea mai bună modalitate de a păstra vasele ca noi?
Pentru a preveni deteriorarea tratați periodic vasul sau tacâmurile cu un strat subțire de ulei. Rolul acestui tratament periodic este de a împrospăta stratul protector de ulei de in aplicat din producție. Orice ulei alimentar este bun, dar este ideal să evitați uleiurile de nuci deoarece acestea pot râncezi. Noi recomandam uleiul de cocos. Utilizați o cârpă moale pentru a aplica un strat fin de ulei pe vasul uscat, lăsați-l să se înmoaie pentru o oră sau chiar peste noapte, apoi ștergeți excesul.
Cum trebuie să așez vasul in fața copilului?
Întotdeauna poziționați vasul astfel încât marcajul bazei din silicon să nu fie la îndemâna copilului.
Cum mă pot asigura că baza s-a lipit corespunzător?
Pentru o fixare bună, apăsați ferm bolul sau farfuria pe suprafața plată pe care doriți să așezați vasul. Apăsați ferm și uniform cu ambele mâini, până când simțiți tot aerul ieșind de sub ventuză. Farfuriile și bolurile Dodoli se lipesc cel mai bine pe suprafețe netede, neporoase, cum este plasticul, gresia, sticla, fibra de sticlă sau metalul. Suprafețele sau scaunele de masă din lemn texturat, sau cu suprafețe poroase, ușor curbate, vor face dificilă obținerea unei prize de durată. Pentru a asigura o lipire puternică, suprafața de contact trebuie să fie curată, fără grăsimi sau resturi alimentare. Ventuza din silicon trebuie să fie poziționată corect și uniform pe buza de pe fundul vasului pentru a preveni pierderea vidului și automat desprinderea vasului.
Cum pot transforma bolul pentru bebeluși într-un bol normal?
Îndepărtați pur și simplu ventuza, trăgând-o ușor de pe vas. Baza poate fi montată înapoi oricând.
Gina –
Bolul nostru preferat pentru micul dejun! 💜
Claudia –
Minunate! Noi ne-am cumpărat ursulețul. Este foarte utilă datorită siliconului care se atașează pe măsuța. Ceea ce ar trebui îmbunătățit este lingurița, noi nu reușim să o folosim, este cam mare.
Claudia –
Minunate! Și noi am cumpărat farfurioara încă de când pitica avea un an! Foarte utile datorită siliconului care lipește farfuria de masă! Singurul inconvenient este lingurița, pentru noi e prea mare
Christina Vorobiov –
Bolul fetiței preferat și credeți-ma ca are multe altele și tot pe acesta îl prefera. Eu sunt mulțumită, se întrețin ușor, Ventuzele sunt foarte practice
Danuta Deaconu –
Bolul nostru preferat, forma de ursulet foarte draguta, se curata foarte usor, ventuza se lipeste bine si nu il poate varsa, iar lingurita moale potrivita pentru gingiile copilului!