Chifteluțe moi de pui pentru copii / Importanța fierului în alimentația copiilor
În acest articol, Paula – mămică de Șugubăț și Dodoli, vă oferă câteva informații despre importanța fierului în alimentația copiilor, rolul fierului în organism, cele 2 tipuri de fier din alimente și o listă de alimente bogate în fier. Mai mult, Paula vă împărtășește rețeta ei (aprobată de Șugubăț) de chifteluțe moi și aromate, bogate în fier, ce pot fi gestionate cu ușurință chiar și de către un bebeluș de 6 luni.
Cât de important este fierul în alimentația copiilor?
Fierul este un mineral care are multe funcții. Ajută celulele roșii din sânge să transporte oxigenul prin corp și susține capacitatea unui copil de a învăța. A avea suficient fier în organism poate ajuta la prevenirea deficitului de fier și a anemiei feriprive.
Anemia apare atunci când nu există suficiente celule roșii în corp sau capacitatea de a transporta oxigen în tot corpul este redusă. Există multe cauze, iar la copiii mici cea mai frecventă este faptul că nu primesc suficient fier (din alimente bogate în fier sau din suplimente).
Bebelușii alăptați tind să obțină suficient fier de la mame până la vârsta de 4-6 luni. Când copilul dumneavoastră are aproximativ 6 luni, puteți începe să îi oferiți alimente solide. Recomandat este să vă asigurați că alegeți și alimente care conțin fier, cum ar fi oul și carnea.
Fierul găsit în produsele alimentare este de două tipuri: hem și non-hem.
Fierul de tip hem
Fierul de tip hem este cel mai frecvent întâlnit în produsele de origine animală, cum ar fi carnea roșie, fructele de mare, carnea de pasăre. Acest tip de fier este cel mai ușor absorbit de corp. Sursele de fier hem sunt:
- carne roșie (de exemplu: carne de vită, porc, miel, capră sau carne de vânat)
- pește
- carne de pasăre (de exemplu: pui, curcan sai rață)
- ouă
Fierul de tip non-hem
Fierul de tip non-hem poate fi găsit în plante sau alimente fortificate cu fier. Acest tip de fier este mai puțin absorbit de corp și va necesita o planificare atentă pentru a obține suficient fier pentru bebelușul dumneavoastră. Sursele de fier non-hem includ:
- cereale pentru bebeluși fortificate cu fier
- tofu
- leguminoase (fasole, linte, mazăre, năut)
- legume cu frunze verzi
Asocierea surselor de fier non-hem cu alimente bogate în vitamina C poate ajuta bebelușul să absoarbă fierul de care are nevoie pentru a sprijini dezvoltarea.
Dat fiind faptul că majoritatea părinților optează pentru carnea de pui de casă (sau pui crescut lent – din comerț) la începutul diversificării, iar aceasta este mai ațoasă, astăzi vă împărtășesc rețeta mea de chifteluțe moi și aromate, bogate în fier, ce pot fi gestionate cu ușurință chiar și de către un bebeluș de 6 luni.
Nu rămân uscate în interior după coacere, așa că nu sunt înecăcioase.
Pentru bebeluși vă recomand să le faceți lunguiețe, nu rotunde.
Chifteluțe moi de pui
Ingrediente

- 650g piept de pui tocat (eu am avut pui de casă)
- 1 ceapă
- 1 măr mare (eu am avut golden dar puteti folosi orice tip)
- 2 ouă
- 1 1/2 felie mare de pâine (doar miezul, sfărâmat)
- 1-2 linguri pătrunjel uscat
- 1 lingură mărar uscat
- 1/2 linguriță usturoi pudră (sau 1-2 căței de usturoi rași fin)
- 2-3 linguri parmezan ras (❗pentru copiii sub 1 an se înlocuiește cu fulgi de drojdie inactivă❗)
- 4 linguri ulei de măsline extravirgin (2 pentru călit ceapa + 2 pentru compoziție)
Modalitate de preparare
- Tocați mărunt ceapa și căliți-o în 2 linguri de ulei de măsline extravirgin și puțină apă. Dacă folosiți usturoi proaspăt adăugați-l și pe el la călit. Când se înmoaie puțin luați de pe foc și lăsați-o la răcit.
- Preîncălziți cuptorul la 180 grade cu ventilație.
- Curățați mărul și dați-l pe răzătoarea mare.
- Într-un bol încăpător amestecați toate ingredientele.
- Formați biluțe din câte o lingură de compoziție, apoi aplatizați-le. Pentru bebelușii aflați la începutul diversificării se pot face lunguiețe, pentru a fi mai ușor de prins cu mânuțele lor pufoase. .
- Așezați chifteluțele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
- Introduceți tava în cuptorul preîncălzit și coaceți timp de 20 minute, sau până se rumenesc ușor deasupra și sunt gătite înăuntru.
Dacă încercați vreo rețetă propusă de noi, nu uitați să ne dati tag ori să ne trimiteți o poză și feedback, pentru a ști dacă v-a încântat.
Huggs & kisses de la mămica Șugubățului 🤗😘
Paula este mămica Șugubățului și creatoarea paginii de rețete pentru bebeluși și copii „Mâncarea Șugubățului – Rețete Baby Friendly”. Ea a fost alături de mii de părinți în procesul de diversificare și inspirație pentru rețete zilnice, delicioase și potrivite pentru întreaga familie. Suntem bucuroși să o avem guest writer pe blog-ul nostru.
Lasă un răspuns